NORII LUI MAXIM SCULPTOR

Umblă printre nori şi nu se-mpiedică în caierul lor

căci ştie cum să-şi pună sufletul în echilibru

ca să nu se prăbuşească în infinit.

Purtător de topor şi de daltă,

păşeşte ca printre moleculele propriei patrii

unde seninul zămisleşte pe cer

palpitaţii pufoase ale divinităţii

 

Se strecoară agil printre petale imaculate de trandafiri

nemilos deflorate în eterul ultramarin şi mă întreabă:

– Nu ţi se pare că norul acela-i o hidră cu şapte capete

aşa cum levitează suspendat între zenit şi teama zilei de mâine?

 

– Ba nu, e-un simplu ciob celest

o breşă prin care curcubeul scurge vâna de lumină

drept în inima făt-frumosului pe care-l scoţi tu cu dalta

din fibra uscată a trupului de tei

 

– Ai dreptate, e mai degrabă o spumă de infinit cu cap de lebădă,

după felul în care înoată,

ba ca o învălmăşire de lână violetă în asfinţit

ba ca o coapsă care devine mortală dacă te-apropii şi-o mângâi

ba ca o speranţă care-ţi învăluie creierul cu frumuseţea care-ar putea să fie

ba ca o flotă de milioane de melci macrocefalici

pitiţi în cochiliile lor albe din pânză scorţoasă de velă

ba ca destinul care scoate limba la noi şi râde în hohote.

 

Intră tăcut în el. Se aude doar

pulsul ciocanului în blana de lemn

meşterind norul în libertatea lui absolută

– pretextul profund al cerului.

Se strecoară printre nervurile complicate

decis să extragă chirurgical norul din trunchiul copacului.

 

Ochiul văzduhului se face din ce în ce mai albastru

acoperind gâlceava lumii cu volute de linişte cosmică

aidoma celei încarcerate într-un safir.

 

Încet, aşa, în patria lui care musteşte de libertate,

fanta de lumină a infinitului decupată în tei

face Albastrul să fie şi mai albastru.

Apoi se trage doi trei paşi înapoi.

 

Şi-n vreme ce zilele trec plutind pe sub trupul lui

ca o umbră de nor

el rămâne drept într-un uter prea strâmt

între şuviţe de neant. Totuşi grăieşte:

Eu am vrut să fac norul acela din lemn

şi ceva picături care să ude pământul.

Dar, dacă-i musai c-a ieşit Făt Frumos,

e bine şi-aşa.

Patria mea nu poate fi altă lume

decât ţara unde norii-s perfecţi.

 

https://www.facebook.com/centruldeculturageorgeapostubacau/videos/1956693444581440/

 

 

 

 

Comentează!