LUMINĂ DIN LUMINĂ

Dumitru Macovei îşi trăieşte boema într-o casă veche, cu cerdac şi cu grădină verde vara şi albă iarna. Lui Dumitru Macovei puţin îi pasă că-i vecin cu Primăria, dar primarului îi pasă că Primăria Moineşti are gard comun cu un artist care face cunoscută urbea în lume.

Viaţa lui se petrece într-un atelier plin de lumină, foarte curat cu, tablouri peste tot, înşirate pe jos, atârnate pe pereţi sau stivuite pe rastele, aproape de tavan. Dacă n-ar fi petele multicolore de vopsea de pe podeaua de scândură, atelierul lui ar putea fi uşor confundat cu depozitul unui mare muzeu.

Până când vine cu ceştile de cafea, te invită să ocupi loc în mijlocul vieţii lui de artist şi să-i priveşti tablourile de peste tot, printre colecţiile de artă, de obiecte vechi, de artefacte folclorice, scoarţe vechi, un gramofon cu pâlnie de alamă, o casă de bani fanariotă, laviţe înfierate, mobilă veche şi tot felul de antichităţi.

Mă gândesc cum vibrează fibrele intime ale lui Dumitru Macovei când iese în tinda casei lui să se bucure de lumina asfinţitului imperial dinspre coama dealurilor de Vest. Cum eternizează el pe pânză lumina acelei clipe unice în care amurgul trage după el în întuneric trenul verde de la Comăneşti şi încă o noapte cade peste oraş şi peste viaţa lui neştiută…

Omuleţul este un personVERNISAJ DUMITRU MACOVEIaj pitoresc, rar la vorbe.  Preferă să scoată pânze după pânze de pe rafturi şi să le explice lapidar: Balcic, Eforie, Tescani, Sighişoara, Mraconia, cicluri care surprind locurile pe unde a umblat în momente reinventate artistic cu tuşe uneori păstoase, în culori tari, rareori amestecate, alteori cu delicateţea stampelor japoneze, cu accente care subliniază dinamica perspectivei şi individualitatea subiectului.

Într-o izbucnire neaşteptată de curaj comunicaţional, artistul mărturiseşte că are lucrări împrăştiate prin muzee şi colectii particulare din România, Italia, Canada, SUA, Elveţia, Germania, Anglia, Moldova, Ucraina, Franţa. Cu sfiala omului care ar fi vrut să facă mai mult, îl aud spunând aproape în şoaptă că a fost distins cu Premiul national pentru arta sacră acordat de U.A.P. Bucureşti.

Dacă un critic atestat ca Valentin Ciucă se referea la profesionalismul lui Dumitru Macovei în arta culorii, eu am să plusez, fără teamă, şi am să focusez pe arta luminii. Chiar şi la cea mai superficială privire, echilibrul şi armonia tablourilor lui Dumitru Macovei transmit o energie pozitivă, aidoma luminii de primăvară care face mugurii să explodeze.

Modestia nu-i poate ascunde filosofia proprie a creaţiei, care are la bază captarea luminii şi dezvăluirea culorilor din care se alcătuiesc lucrurile şi fiinţele. Iar el are, nu se ştie de unde, vrăjitoria de a scoate lumina la iveală.

  Semnele lui grafice lasă în urmă un soi de bonomie, şi vădeşte disponibilitatea de a aborda cu dezinvoltură stiluri şi curente artistice dintre cele mai diverse, de la pictura bisericească (unde foloseşte o tehnică veche, cu cărbuni din crengi de viţă de vie, var măcinat şi cărămidă pisată) până la hiper-modernism. Maturitatea artistică îi permite să evadeze curajos de la neo-realismul bine temperat al picturii de şevalet, la abordări non-figurative, abstracţioniste, trecând în viteză – doar aşa, ca să-şi demonstreze sieşi că este capabil – prin experimente neo-impresioniste sau cubiste.

Nu are reguli, nu se cramponează în precauții stilistice, nu-şi face mari probleme în armonizarea cromaticii, nu respectă excesiv cutumele proporţiei de aur. El însuşi ar putea crea manuale de protocol estetic şi de proceduri de abordare nonşalantă a subiectelor.

Dumitru Macovei este un meseriaş temperat al candorii. Din unele pânze transpare un aer ghiduş, de umor tipic povestitorilor moldoveni. Nu poţi să nu zâmbeşti privind tablourile din ciclul de Capre, sau cele denumite hâtru Mitza Biciclista, Mitza biciclistă fără Mitza, sau Un pahar în plus, restul au plecat .

Dimpotrivă, portretele şi autoportretele, sunt extrem de serioase. Peronajele au expresii triste, nostalgice, meditative şi sunt surprinse în secunda în care ochii lor emană preocupări interioare halucinante şi transfigurează o anumită teamă pentru următorul tic-tac al vieţii.

La rândul lor, naturile statice şi interioarele lui sunt dominate de o cromatică vie, elaborată printr-o tehnică ce depăşeşte simplul meşteşug instinctual. Armonia culorilor, găsirea celei mai interesante şi mai inedite linii de perspectivă, încadrarea expresivă a subiectului, jocul savant de umbre şi lumini, sunt elementele majore ale profesiunii de credinţă a pictorului.

Laborios şi neobosit, Dumitru Macovei produce imagini cu subiecte şi teme diverse, dar, dintre ele, peisagistica mi se pare domeniul de inspiraţie care-l aranjează cel mai bine. Ciclul realizat la Balcic, cel de pe litoralul românesc, sau tablourile create în tabăra de la Sighişoara sunt de departe cele mai reprezentative pentru creaţia artistului.

El alege din realitate acele fotograme care emană o lumină specială, într-un spectru care dă strălucire unică şi expresivitate elementelor naturale sau citadine. Proporţiile volumetrice, în alternanţă cu o căutată geometrie cromatică sunt intens accentuate de vibraţiile unor tonuri delicate care invită la rememorări fierbinţi. Chiar dacă unele subiecte sunt tratate în manieră naturalistă, academică, tuşele energice nu pot ascunde amprenta modernismului care-i zvâcneşte din pensulă.

Alegerile lui Dumitru Macovei sunt semne de înţelegere profundă a vieţii şi efect al căutărilor şi al frustrărilor sale intestine. Nu-i găsim numele decât rar pe afişele galeriilor de artă, deşi este un pictor de luat în seamă şi are multe de povestit despre lumina din tablourile lui. Omul îşi vede de treaba lui, în adânca şi suverana lui provincie peste care planează incredibilul spirit Dada. Dumitru Macovei priveşte candid fiinţele şi lucrurile din jur, extrage lumina din ele şi o aşează pe pânză cu credinţă şi eleganţă.

El ne învaţă, fără ostentaţie, că modul său atât de personal de a oglindi şi de a imortaliza realitatea ajută memoria lumii să se zămislească în multe feluri, reînnoindu-se mereu şi mereu, ca o altfel de lumină în lumina ochilor fiecărui om care-i priveşte tablourile.

Comentează!